Novak Djokovic va putea participa la Wimbledon 2022, anunță organizatorii britanici

0
192

Răsturnare de situație în ceea ce privește cel mai renumit turneu de tenis mondial. Organizatorii turneului de tenis de la Wimbledon vor permite participarea jucătorilor nevaccinaţi, astfel că sârbul Novak Djokovic, liderul mondial, va putea disputa al treilea Grand Slam al anului, informează agenţia EFE.

Nevaccinații vor putea juca la Wimbledon 2022

Jucătorul sârb, care a reuşit în acest sezon să dispute doar trei turnee din cauza faptului că nu s-a vaccinat împotriva Covid-19, va putea astfel să-şi apere titlul cucerit anul trecut la All England Club, când a obţinut al 20-lea titlu de Grand Slam şi al şaselea la Wimbledon în faţa italianului Matteo Berrettini.

Nu vor avea drept de participare sportivii din Rusia și Belarus

Organizatorii turneului au anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că turneul va fi liber de măsuri anticovid, dar au insistat asupra menţinerii interdicţiei pentru jucătorii ruşi şi belaruşi.

Ediţia din 2022 a turneului va fi prima care nu va avea tradiţionala „Middle Sunday”, ziua de odihnă pentru jucători, iar ca urmare a acestei decizii toate partidele din optimile de finală nu vor mai fi concentrate într-o singură zi, lunea, ci vor fi împărţite duminică şi luni, transmite Agerpres.

Totodată, turneul de la Wimbledon se va alătura de la această ediţie restului grupului de turnee de Gran Slam prin introducerea unui tie-break de zece puncte la 6-6 în setul decisiv, în loc de tie-breakul normal care se juca la 12-12.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.