Percheziții de amploare, inclusiv în Bihor, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate

0
208

La data de 19 octombrie 2022, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamţ, efectuează o acţiune în judeţele Neamţ, Alba, Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Brăila, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Aceasta se desfăşoară pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, concurenţă neloială şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în dauna a 106 persoane juridice de pe întreg teritoriul ţării.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că membrii grupării ar fi constituit un grup infracţional organizat, cu scopul de a falsifica marcajele de pe produsele industriale şi comercializarea acestora, prin inducerea în eroare cu privire la calitatea şi provenienţa lor, grup la care ulterior ar fi aderat mai multe persoane.

În vederea probării activităţii infracţionale, sunt efectuate 19 percheziţii, dintre care 10 la domiciliul unor persoane fizice şi 9 la sediul unor societăţi comerciale şi puncte de lucru ale unor entităţi comerciale.

După finalizarea audierilor, la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamţ, procurorul de caz va dispune măsurile legale care se impun.

Activităţile beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor D.C.C.O., B.C.C.O. Bacău, B.C.C.O. Bucureşti, B.C.C.O. Iaşi, B.C.C.O. Cluj, B.C.C.O. Craiova, B.C.C.O. Oradea, B.C.C.O. Timişoara, B.C.C.O. Galaţi, B.C.C.O. Alba, B.C.C.O. Ploieşti, B.C.C.O. Piteşti, B.C.C.O. Suceava, I.P.J. Braşov, I.P.J. Bacău, I.P.J. Buzău, I.P.J. Bistriţa-Năsăud, I.P.J. Mureş, I.P.J. Neamţ, I.P.J. Tulcea şi al jandarmilor I.J.J. Neamţ şi G.J.M. Bacău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.