Prima înfrângere în play-off suferită de FC Bihor

0
156

Seria victoriilor s-a întrerupt pentru FC Bihor vineri în derby-ul cu Gloria Bistrița, singura echipă pe care orădenii n-au reușit să o învingă până acum în acest sezon.

După o prestație departe de ce au arătat în cele cinci meciuri oficiale disputate până acum în 2023, „roș-albaștrii” au pierdut cu 1-2.
La o încercare a orădenilor să construiască cu pase din propriul careu, mingea a fost interceptată de bistrițeni, Al. Stoica a centrat, gazdele au solicitat henț la Gal, iar după un moment de ezitare centralul Dan Dreve e indicat punctul cu var. Specialistul Antoniu Manolache, care a punctat și etapa trecută la Sânmartin, a înscris cu un șut plasat în stânga lui Bob (1-0). Gloria a fost aproape de gol și în minutul 19 când Georgescu a centrat din dreapta, Gondiu a șutat de la 7 metri și Bob a respins salvator.
FC Bihor s-a apropiat greu de poarta adversă, atacantul Sergiu Jurj titularizat în premieră în play-off fiind mereu izolat. Pericolul a apărut abia în minutul 35 când Sg. Jurj a fost angajat în careu, a pasat înapoi și Petruș a șutat puternic de la marginea careului puțin pe lângă bară. La faza următoare, Yameogo a urmărit o minge lungă în flancul stâng, Bob a ieșit, a reușit să respingă centrarea însă doar până la Gheorghe Gondiu, care a șutat de la limita careului mic și cu toată opoziția unui fundaș balonul a intrat în plasă (2-0).

Fără ocazii din careu, orădenii au fost periculoși din afara lui, șutul expediat se Gunie de la 17 metri fiind prins de Bodea (45+1). Imediat după pauză, „roș-albaștrii” au început sus, au pus presiune, însă fără niciun fel de realizări ofensive. Forcing-ul steril s-a stins și s-a intrat într-o notă de echilibru, în ciuda faptului că atacul a fost întărit prin introducerea lui Marius Hosu.
Pe un contraatac Yameogo a ratat o șansă bună de a marca în minutul 77, reluând peste din 7 metri.
La prima acțiune mai solidă de atac în careul advers, orădenii au redus din diferență prin nou intratul Andrei Chindlea, care a șutat plasat de la circa 12 metri în dreapta lui Bodea (2-1). FC Bihor s-a trezit însă prea târziu pentru că în minutele de prelungiri nu s-a mai apropiat periculos de poarta bistrițeană.

În urma acestui eșec, ecartul față de Gloria s-a redus la 3 puncte, dar rămâne la 7 distanță față de CSM Satu Mare care a pierdut acasă cu 0-2 în fața lui Lotus Băile Felix.


Gloria Bistrița – FC Bihor Oradea 2-1 (2-0)

Au marcat: Antoniu Manolache 12 penalty, Gheorghe Gondiu 36 / Andrei Chindlea 89

Gloria: Fl. Bodea – A. Manolache (68 B. Vasile), H. Fridrich, P. Copaci. G. Georgescu – A. Țica, A. Abdoul, I. Rus, Al. Stoica (62 M. Savu) – A. Yameogo (80 Sg. Luca), Gh. Gondiu (62 M. Curtuiuș). Antrenori: Adrian Falub, Dorel Zegrean și Călin Albuț

FC Bihor: R. Bob – C. Jurj, A. Gal, R. Farcaș, L. Ioviță – G. Cherman, Cl. Petruș (57 M. Hosu) – I. Ban (57 T. Serediuc), R. Gunie, A. Gheorghiță (75 Ad. Popa) – Sg. Jurj (88 A. Chindlea). Antrenori: Florin Farcaș, Dorin Mihuț și Vlad Ghețe.

Arbitri: Dan Florin Dreve – Doru Claudiu Lucaciu, Claudiu Giorgiu (toși din Cluj-Napoca)

Observatori FRF: Teodor Biriş (Hunedoara) și Traian Marchiș (Baia Mare).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.