Sindicaliștii din Învățământ pregătesc o grevă generală. Profesorii vor majorarea salariilor, plata orelor suplimentare, acordarea sporurilor pentru condiții de muncă și creșterea anuală a investițiilor în Educație.
„Noi declanșăm referendumul prin care colegii noștri se pot pronunța vizavi de declanșarea acestei forme extreme de protest, care e prevăzută și în legislația specifică mișcării sindicale. E o formă extremă de protest la care suntem obligați să producem atâta vreme cât răspunsurile așteptate din partea Guvernului au întârziat să apară, deși angajamente au fost numeroase. Nu mai putem continua mergând pe această politică a amânării unor decizii care sunt vitale pentru angajații din Educație.
Salarizarea mai mult decât deficitară, salarii mizerabile pentru colegi care au studii superioare de lungă durată, salarii de mizerie pentru colegii care reprezintă personalul nedidactic – 1.900 de lei pe lună, în condițiile în care prețurile la utilități au crescut dramatic și rata inflatiei e cea pe care o știm cu toții, salariile scăzute ale personalului didactic auxiliar, nemulțumirile existente în rândurile directorilor unităților de învățământ preuniversitar, a contabililor, a secretarilor ne determină să recurgem la această formă de protest”, a declarat Marius Nistor.
Profesorii urmează să se pronunțe, până pe 10 mai, dacă sunt de acord cu declanșarea grevei generale.
„În momentul în care se întrunesc condițiile legii, greva va fi declanșată pe 22. Până atunci, mai avem marșul de protest din 10 mai și cele două zile de pichetare din 25 și 26 aprilie”, a continuat liderul de sindicat.
Acesta a precizat apoi că grevă generală însemană că profesorii nu vor mai intra la ore, „iar răspunderea e în totalitate a reprezentanților Guvernului României”.