Rareș Bogdan anunță că îi va întreba „pe toți șefii de stat din UE de ce este ținută România la ușa Schengen”

0
471

Europarlamentarul Rareș Bogdan anunță într-un comunicat de presă că va ridica problema situației României legată de Spațiul Schengen în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, care începe luni, 13 decembrie și se încheie joi, 16 decembrie. „În ciuda faptului că România îndeplinește criteriile tehnice și obligațiile asumate, în ciuda rapoartelor de evaluare pozitive, în ciuda voturilor succesive din Parlamentul European, în ciuda poziției Comisiei, dreptul nostru a rămas pe hârtie. Salut votul din Consiliu dat în unanimitate pentru intrarea Croației, membră a UE din 2013, în Spațiul Schengen, urmează autorizarea ridicării controalelor la frontierele interne, dar mă întreb ce se întâmplă cu românii? Românii fac parte din UE din 2007, dar se află în situația de a privi cum eforturile de îndeplinire a criteriilor, și aș aminti aici doar investițiile de miliarde, rămân irelevante, cu toate că, instituțional vorbind, Comisia Europeană a afirmat în 2011 că îndeplinim cerințele de aderare. Ce se ascunde aici? Cine și de ce judecă discreționar, cu dublă măsură? Această situație este intolerabilă. Voi ridica problema în plenul de la Strasbourg, care începe luni seară și ține până joi”, ne-a declarat Rareș Bogdan, șeful Delegației EPP România din Parlamentul European.

Rareș Bogdan este un membru marcant al PNL

Parlamentul European a adoptat în iulie 2021 Raportul anual privind Spațiul Schengen și a cerut respectarea Rezoluției din 2018 prin care se cere integrarea României și Bulgariei. Membrilor Consiliului European li s-a cerut „să ia imediat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre, maritime și aeriene și să permită acestor țări să se alăture, cu drepturi depline, spațiului de liberă circulație fără controale la frontierele interne” – amintește comunicatul lui Rareș Bogdan.

Recent, președintele Klaus Iohannis a declarat, după ce a primit, la Aachen, Premiul „Carol cel Mare” – Pentru unitatea Europei: „Pentru ca Spaţiul Schengen să devină deplin funcţional şi eficient este necesar ca toate statele membre care îndeplinesc condiţiile să facă parte din acesta. România este unul dintre statele care de peste 10 ani se comportă ca membru de facto al Spaţiului Schengen. Finalizarea acestui proces de integrare nu este doar un obiectiv pentru România, ci ar trebui să fie un obiectiv pentru Uniunea Europeană”.

Potrivit website-ului Reprezentanței permanente a României pe lângă Uniunea Europeană: „Până în prezent România a parcurs cu succes toate etapele tehnice necesare. Evaluarea celor şapte domenii de interes (cooperare poliţienească, protecţia datelor, consulate, frontiere maritime, frontiere aeriene, frontiere terestre, SIS/SIRENE) a concluzionat că România îndeplineşte condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen. Finalizarea procesului de aderare la Spaţiul Schengen este supusă deciziei unanime a statelor membre, la nivelul Consiliului Uniunii Europene. În prezent România aplică majoritatea dispoziţiilor acquisului Schengen şi acţionează, astfel, ca un membru de facto cu o contribuţie semnificativă la însăşi securitatea Spaţiului Schengen, gestionând cu responsabilitate şi eficienţă peste 2000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.