Regele Charles începe azi vizita de cinci zile în România

0
113

Regele Charles al III-lea își începe vineri vizita de cinci zile în România, prima vizită externă după Încoronare și a doua de când a devenit monarh, în septembrie 2022. O dovadă clară a legăturii sale puternice cu România, spun diplomați și experți consultați de Europa Liberă. 

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va fi salutat astăzi, vineri, 2 iunie, la ora 15.30 la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis.

Ceremonia de primire oficială va fi urmată de o întrevedere tete-a-tete a celor doi, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Regele va lua parte apoi la o reuniune cu alte autorități ale statului, înalți clerici, reprezentanți ai societății civile și ai corpului diplomatic. La recepția respectivă sunt invitate mai multe de 200 de persoane.

E de așteptat ca adunarea să înceapă prin discursurile oaspetelui și gazdei. Nu este însă vorba despre o vizită de stat, cu una cu caracter privat.

Participarea monarhului la ceremoniile oficiale de la Cotroceni va fi una de curtoazie, conform protocolului de la un asemenea nivel.

Vizita regelui britanic va fi lipsită astfel de fastul sau specificul altor vizite regale de stat, spune actualul europarlamentar, ex consilier prezidențial al președintelui Emil Constantinescu.

Șederea monarhului britanic în România se va încheia cu o vizită la Viscri/jud.Brașov, abia marți, 6 iunie, informație prezentată în premieră de Europa Liberă.

Până atunci, regele va poposi la proprietățile sale din județul Covasna, la Valea Zălanului în munții Baraolt.

Surprinzătoare chiar pentru colaboratorii săi din România, vizita regelui Charles uimește prin faptul că are loc la foarte scurt timp după încoronare. Este prima vizită externă de după Încoronare și a doua de când este monarh. La finele lui martie s-a aflat în Germania.

Totodată, neașteptată este și durata: cinci zile, față de două zile estimate inițial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.