Șeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni merge la Cernăuți, în Ucraina

0
204

Românii noștri din Ucraina au fost uitați pe nedrept de autoritățile de la București, fiind supuși unui regim de deznaționalizare. Lucrurile tind să se schimbe grație războiului provocat de Rusia și a dorinței Ucrainei de a intra în UE. Amintind de calitatea deplorabilă a oamenilor interbelici trimiși de România în teritoriile moldovenești unite cu patria-mamă, un oficial este trimis acum la frații noștri din nord. Astfel, secretarul de stat Gheorghe Cârciu, şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, şi reprezentanţi ai departamentului amintit vor efectua, în perioada 7 – 9 mai, o vizită de lucru în regiunea Cernăuţi din Ucraina.

Gheorghe Florin Cârciu (PSD), numit la începutul acestui an secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretudindeni a fost cercetat penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru săvârșirea infracțiunilor de „furt” și „folosirea instalaţiei clandestine în scopul racordării la reţeaua electrică”

Conform unei postări pe pagina de Facebook a DRP, agenda vizitei va cuprinde întrevederi cu reprezentanţii autorităţilor locale şi regionale, ai mediului asociativ românesc, dar şi cu reprezentanţi ai mass-media de limba română şi ai clerului.

„Având în vedere contextul geopolitic actual şi interesul pe care statul român îl acordă susţinerii drepturilor etnicilor români din vecinătatea ţării, sprijinirea comunităţii româneşti din Ucraina este prioritară pe agenda Departamentului pentru Românii de Pretutindeni”, precizează sursa citată.

În acest context, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, va efectua prima vizită de lucru de la preluarea mandatului în Ucraina, în regiunea Cernăuţi. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.