Negociatorii Consiliului UE și ai Parlamentului European au ajuns la un acord privind prelungirea sistemului de roaming gratuit „vorbește ca acasă” la telefon („roam like at home”), care interzice suprataxarea convorbirilor consumatorilor din diferite țări ale UE.
Reglementarea va interzice companiiilor de comunicații să taxeze convorbirile intra UE cu tarife mai mari decât cele din țările de proveniență, iar apelurile intra UE, nu vor putea fi mai mari de 19 eurocenți pe minut, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.
Totodată, operatorii vor fi obligați să asigure aceeași calitate și viteză a conexiunuilor mobile transfrontaliere ca și celor naționale. Reglementările interzic, astfel, practici ca aceea prin care calitatea legăturilor tranfrontaliere este scăzute, de pildă, de la 4G la 3G.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc a anunțat veștile bune pe pagina sa de Facebook, în care spune că politica de roaming gratuit se extinde cu încă 10 ani: „Vești bune de la Bruxelles: Se extinde cu încă 10 ani, până în 2032, politica de Roaming a UE. «Vorbim, trimitem mesaje sau navigăm pe Internet la același preț ca acasă». Un important beneficiu pentru fiecare cetățean al Uniunii Europene. Ești «acasă», oriunde te afli în Uniunea Europeană! Din 2017 încoace s-a introdus o noua politică de roaming la nivelul Uniunii Europene. Acum s-a ajuns la un nou acord între instituțiile politice ale Uniunii Europene și această politică în domeniul roamingului se prelungește cu încă 10 ani, începând cu 1 Iulie 2022”, a spus Emil Boc.
Sistemul UE de roaming la preţurile de pe piaţa naţională, care s-a bucurat de un adevărat succes, va fi prelungit până în 2032, în conformitate cu acordul provizoriu la care au ajuns, la 9 decembrie, negociatorii Consiliului şi ai Parlamentului European.