Sfaturile medicilor pentru zilele caniculare ce vin

0
181

Canicula este definită ca o creştere a temperaturii zilnice cu peste 10 grade Celsius faţă de temperatura medie a zonei respective şi este o cauză importantă de morbiditate şi mortalitate, în special în regiunile cu umiditate crescută, apreciază reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Bihor. Ei spun că ridicarea temperaturii globale este o realitate care începe să fie recunoscută pretutindeni, fiind răspunzătoare de înmulţirea problemelor medicale legate de caniculă. Pe lângă morbiditatea determinată de efectele directe ale căldurii, temperaturile crescute sunt asociate cu creşterea poluării atmosferice, cu frecvenţa crescută a evenimentelor extreme (inundaţii, secetă, tornade) şi cu riscul mărit de transmitere a bolilor infecţioase prin intermediul vectorilor (rozătoare, insecte ) şi al apei contaminate.

Valurile de căldură sunt definite de prezenţa pentru cel puţin o săptămână a temperaturilor ridicate. Cele mai multe decese au loc în prima sau a doua zi de la debutul unui val de căldură, cel mai frecvent fiind afectate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, spun medicii DSP. „Căldura este mai greu de suportat în primele zile de caniculă, pentru că organismul nu este obişnuit cu temperaturile ridicate, când umiditatea atmosferică este ridicată şi nu suflă vântul sau din cauza poluării atmosferei. Vara nu înseamnă doar plajă, lumină şi vreme bună, ci şi caniculă şi implicit stare de rău!”.

Doctorii DSP afirmă că expunerea la temperaturi ridicate reprezintă o agresiune, un stres asupra organismului și că există riscul unei deshidratări severe, agravării unei boli cronice sau declanşării unui unui atac de căldură.

Datorită temperaturilor excesive (peste 32 de grade Celsius), se produce o creştere a transpiraţiei, care are rol în reglarea termică şi care împiedică astfel supraîncălzirea corpului. O dată cu apa, organismul mai pierde şi săruri minerale şi vitamine (mai ales pe cele hidrosolubile), antrenând astfel multe consecinţe negative în desfăşurarea proceselor fiziologice.

În general, principale simptome care apar în această situaţie sunt oboseală fizică şi psihică, tulburări de ritm cardiac, stare de disconfort, iritabilitate, agitaţie, greaţă, vărsături, cefalee, ameţeală, lipotimie (leşin), dureri şi crampe musculare, sete accentuată, insomnie (care poate conduce la apatie sau stare de nervozitate), dar și intensificarea simptomatologiei existente în cazul unor boli cronice (în special cardiovasculare sau psihice).

Măsuri ce trebuie luate:

– evitarea expunerii la soare, mai ales între orele 11:00-18:00;
– protejarea capului la plajă cu pălării, şepcuţe din materiale naturale, deschise la culoare;
– aducerea persoanei la umbră şi efectuarea manevrelor de scădere a temperaturii (se face cât mai multă ventilaţie, se udă corpul cu apă, se consumă lichide).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.