Principala știre de 24 ianuarie în România este că cineva l-a stropit cu cerneală, drept în față, pe marea vedetă a politicii românești, George Simion. Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 10,25, în Piața Unirii din Iași, la o manifestare publică nedeclarată. Sunt voci care susțin că atacul asupra liderului AUR ar fi fost orchestrat chiar de către primarul Iașiului, Mihai Chirica, cu care a avut un schimb de replici înainte de 24 ianuarie, pe marginea interzicerii manifestărilor de 24 ianuarie, din cauza creșterii exagerate a infectărilor cu Omicron. La Oradea, AUR nici măcar nu s-a obosit să depună o coroană, cu ocazia manifestărilor de 24 ianuarie, dovedind astfel cât de mult simte românește „activul de bază”!
Marea întrebare care s-a născut în urma atacului de la Iași, pusă de Mircea Badea, este de unde a făcut rost atacatorul de acest produs extrem de rar care a ajuns cerneala?…
Cert este că atacatorii, soț și soție, au ajuns la audieri. Bărbatul are 32 de ani, este inginer și, în urmă cu puțin timp, a declarat în fața anchetatorilor că a făcut acest lucru pentru că așa și-a dorit el.
În imagini se poate vedea un bărbat înalt, cu o înălțime de peste 1,90, îmbrăcat într-o geacă neagră, cu un fular înfășurat în zona feței, capul fiindu-i acoperit cu glugă. El a venit din spate, s-a apropiat de liderul AUR, i-a aruncat cerneala pe față și a încercat să se facă nevăzut. Însă jandarmii și polițiștii locali au intervenit rapid și l-au identificat imediat.
„A aruncat cu cerneală pe fața lui George și pe steagul acesta. Nu am văzut cine. Este ceva intolerabil, o mizerie”, povestește un martor.
George Simion: „Rog Poliția să nu îl amendeze”
Simion a spus că nu știe cine a aruncat cu cerneală în el, dar că nu se lasă intimidat ce acest incident. „Eram în hora unirii și un individ a venit și a aruncat cu ceva albastru în mine. Nu mă tem, mă tem doar de Dumnezeu, suntem în mijlocul oamenilor, pot să arunce cu ce vor. În ultimii 30 de ani politicienii s-au temut de popor, nu trebuie să se teamă. Nu știu de ce a aruncat, nu mi-a zis nimic. Asta nu e motiv să ne strice sărbătoarea. Rog Poliția să nu îl amendeze pe individ, e o sărbătoare națională, dacă așa a vrut el să facă… noi îl iubim!” – a declarat liderul AUR.
Jandarmii i-au ridicat pe cei doi care i-au aruncat cu cerneala în față lui Simion, soț și soție, care purtau mască, conform legii.
George Simion respinge categoric acuzația că și-ar fi înscenat atacul cu cerneală căruia i-a căzut victimă la Iași. Liderul AUR a mărturisit și cum a reușit să se curețe de cerneala care i-a acoperit fața.
„Am fost la mătușa mea. Cu spirt și cu tifon m-am curățat, m-a ajutat mătușa mea și am dat-o jos. Nu e nicio problemă. Am înțeles că a fost un băiat de la USR și soția lui care au vrut să facă gestul acesta. Nu era tocmai inspirat, dar nu-i purtăm pică. Așa sunt cei de la USR. Așa au făcut și în 2016, 2017. Și noi suntem extremiștii – așa zice Dacian Julien Cioloș”, a spus George Simion, în exclusivitate la Antena 3.
Cât despre acuzațiile chiar la USR că liderul AUR ar fi înscenat totul, George Simion a spus: „E suficient să se uite la cine e acel domn și cu soția lui. Sunt niște oameni fanatizați ideologic pe zona asta neomarxistă, globalistă, care urăsc tot ce înseamnă România”.
Ceea ce sare în ochi ca nedreptate privind aplicarea legii este că poliția l-a reținut pe atacator, dar pe George Simion, care conducea o manifestare ilegală, la care nu se purta masca obligatorie, nu. Curat murdar! cum ar zice nenea Iancu.