Simona Halep a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, din categoria EPO, unde pedeapsa este foarte aspră

0
184

Ruxandra Dragomir (49 de ani), fost număr 15 mondial și președinte al Federației Române de Tenis între 2009 și 2013, a comentat dur situația Simonei Halep, depistată pozitiv la US Open pentru Roxadustat, o substanță interzisă, potrivit QMagazine. Fosta jucătoare de tenis spune că deși nu îi vine să creadă că Halep ar fi făcut așa ceva, nici la Maria Sharapova și Lance Armstrong nu a crezut nimeni că e adevărat.

„Simona Halep a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, din categoria EPO, unde pedeapsa este foarte aspră: 2-4 ani de suspendare. Din pacate și a doua analiză, testul B, a relevat prezența aceleiași substanțe interzise.

Roxadustat nu poate fi administrat din greșeală. Nu se regăsește în nurofen sau în alte medicamente. Din păcate, sportivii poartă responsabilitatea substanțelor pe care le iau sau li se dau.

Simona poate fi suspendată pentru dopaj, categoria EPO. Dar poate primi o pedeapsă mai blândă, dacă va avea o echipă bună de apărare și dacă va invoca motive serioase. Dar chiar și o scurtă suspendare la vârsta ei îi poate afecta definitiv cariera.

În rest, putem reacționa sentimental și emoțional. Convingerea multora că ‘și alții se dopează, dar nu sunt prinși’ nu scade vinovăția Simonei. Cine vrea să păstreze pe piedestal un sportiv care trișează este liber să o facă. Timpul va lămuri dacă Simona a trișat sau nu”, a opinat fostul președinte al FRT.

„Până atunci, Simona, pe care de altfel o iubesc, este o sportiva depistată pozitiv la două teste doping. Și căreia i s-a retras dreptul de a mai concura. În rest, cine dorește să-și consume energia și timpul cu speculații și conspirații e liber să o facă.

Eu o cunosc pe Simona de aproape 20 ani și nici mie nu-mi vine să cred că ar fi făcut așa ceva. Cum mulți nu și-ar fi închipuit niciodată că Sharapova sau Armstrong… sau mulți alții ar putea fi depistați pozitiv. Dar realitatea a arătat altceva… Din păcate pentru Simona”, a încheiat Ruxandra Dragomir interviul acordat Q Magazine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.