Spațiul vital al lui Putin

0
204

Întors de curînd de la Kiev, Slawomir Sierakowski, membru al Consiliul German pentru Politică Externă (DGAP), stă de vorbă cu Irena Grudzinska Gross, de la Academia de Știință Poloneză, despre factorii culturali și ideologici care ghidează războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei și despre confruntarea mai extinsă a Rusiei cu Occidentul.

Slawomir Sierakowski, fondator al mișcării Krytyka Polityczna, este Senior Fellow al Consiliului German pentru Politică Externă (DGAP)
Irena Grudzinska Gross este profesor la Institutul de Studii Slave al Academiei de Știință Poloneze și coautoare a volumului Golden Harvest (Oxford University Press, 2012)

Care sunt motivele acestui război?

– Motivele se regăsesc, în cea mai mare parte, în cultura politică a Rusiei și în personalitatea conducătorului ei. În Rusia, multe lucruri depind de conducător și aproape nimic de instituții. Și când vorbim de cultura politică a Rusiei trebuie să ne gândim la ideologiile care au fost formulate pe teritoriul Rusiei – o țară în care manifestele politice joacă încă un rol important. Unele dintre cele mai reprezentative manifeste din momentul de față au fost scrise de Vladislav Surkov, un ideolog influent al „democrației suverane”. Câteva dintre ele au fost prezentate de Putin cu prilejul discursurilor pe care le-a ținut la Conferința de securitate de la München din 2007 și la summit-ul NATO-Rusia care a avut loc în 2008 la București.

Ideile lui Putin erau atât de bizare încât lumea a refuzat să le ia în serios. Dar mesajul transmis era clar: Rusia e o țară a cărei existență și însemnătate depind de sentimentul demnității – o demnitate alimentată prin revendicarea de teritorii și prin capacitatea de a inspira altora respect (adică teamă).

Ceea ce explică crearea, prin implicarea armatei ruse, a unor teritorii dependente, de mică întindere, precum Oseția de Sud (în Georgia), Transnistria (în Moldova) și Donbas (în Ucraina). Rusia e extrem de implicată în aceste mini-state, în ciuda faptului că ocupă deja o șeptime din suprafața terestră a Pământului. Richard Pipes, regretatul istoric de la Harvard, scria că tradiția rusească datează din vremea invaziilor mongole și se explică prin structura geografică deschisă a teritoriului rusesc. Creștinismul ortodox, în versiunea gnostică rusească, e o religie de tip „totul sau nimic” – cu un respect excesiv pentru tradiție, combinat cu un zel revoluționar sângeros. În Rusia n-a existat un grup social independent precum nobilimea din Polonia sau burghezia din Europa de Vest.

Aceasta ar fi partea de cultură politică. Cât despre conducător, el ne-a surprins într-o anumită măsură prin faptul că provine din rândurile KGB-ului. La fel ca în judo (sportul său preferat), Putin încearcă permanent să-și combată dușmanii folosindu-se de propria lor forță. De aceea lansează permanent atacuri cibernetice pentru a influența alegeri etc.

Până la invazie, Putin părea că se va rezuma la aceste metode, mai ales că ele s-au dovedit atât de eficiente în divizarea Uniunii Europene, în temperarea NATO și în izolarea și coruperea anumitor țări. Pornind un război, el a mizat totul pe o singură carte. E surprinzător că a recurs la o metodă atât de tradițională și a ales să poarte un război. E evident că guvernarea sa a intrat într-o nouă fază. După ce a demarat un proces de modernizare, Putin s-a concentrat pe menținerea sa la putere, prin construirea unui stat polițienesc. Acum vrea să-și asigure o poziție de putere în istorie, situându-se printre părinții vechiului imperiu. Prin această schimbare, toate calculele raționale (din punctul nostru de vedere, cel puțin) au fost abandonate.

O istorie alienată

Ceea ce spuneți reprezintă o vedere „din avion” a acțiunilor lui Putin; dar cum arată lucrurile la sol?

– În toate discursurile și manifestele lui Putin, punctul de referință e Rusia Albă, nu URSS. Acest aspect e îndeobște ignorat, deoarece oamenii sunt mai receptivi la remarcile sale cu privire la prăbușirea Uniunii Sovietice, descrisă ca cel mai mare dezastru geopolitic al secolului XX. Pe Putin însă îl interesează Rusia Albă, o Rusie care cuprinde toate teritoriile rusești: Russky Mir (Lumea rusească). Chiar dacă la un moment dat s-a gândit să lase Ucraina să-și urmeze propriul drum, el s-a răzgândit în urma Revoluției Portocalii din 2004-2005. Un Maidan în Piața Roșie a devenit o reprezentare de coșmar. Nu uitați, atunci când Putin vorbește despre Ucraina și ucraineni el se gândește în primul rând la rușii care trăiesc în Rusia.

În viziunea lui Putin, Ucraina a fost creată prin conglomerarea unor părți din țările învecinate – în primul rând Rusia, dar și Polonia și România. Restul teritoriilor „tradițional rusești” au fost donate Ucrainei de către comuniști. El a pus Ucraina în fața următoarei alegeri: integritate teritorială la schimb pentru loialitate față de Rusia. În ochii lui, ucrainenii au încălcat acest contract și nu mai pot avea pretenția ca Rusia să le respecte granițele.

Să înțelegem că războiul se va rezuma la Ucraina? Discursul său de la începutul invaziei părea să sugereze că e vorba un război împotriva SUA. Nici nu a menționat Ucraina până spre jumătatea discursului.

– Putin e obsedat de SUA, iar paranoia lui s-a amplificat în timpul mandatului președintelui Barack Obama. Obama a anulat planurile de construire a unui scut antirachetă în Polonia și în Republica Cehă, dar nu s-a retras din alte proiecte NATO. Ceea ce nu a trecut neobservat de către Kremlin, care crede sincer că NATO ar putea ataca Rusia. Pentru Putin nu există neutralitate: oamenii sunt fie cu tine, fie împotriva ta. Iar faptul că cineva se află în imediata ta vecinătate îți dă dreptul să îi dictezi ce trebuie să facă. Noi nu suntem ipocriți, ar spune Putin. Noi spunem adevărul, spre deosebire de Occident. Vom apăra ordinea mondială, dar vrem ca ordinea mondială să se bazeze pe sfere de influență.

Așadar, se va rezuma Putin la Ucraina?

– Istoria Rusiei are o singură regulă simplă: sfera de influență a Moscovei se termină acolo unde s-a oprit ultima dată. Dacă Polonia a fost vasala Rusiei vreme de trei secole, de ce să nu fie din nou? S-a schimbat oare ceva?

Desigur, Rusia o să mai aibă de furcă cu Ucraina pentru ceva vreme. Dacă însă va avea loc o confruntare mai vastă, în care o alianță Rusia-China reușește să obțină un avantaj asupra Vestului, Rusia va profita de ocazie pentru a cere concesii politice suplimentare. Noi, est-europenii, nu suntem surprinși, deoarece facem parte deja din ultimatumul trimis de Putin în noiembrie către NATO.

Acest ultimatum nu viza doar Ucraina, dar și Polonia și Țările Baltice. Se solicitau demantelarea echipamentelor militare NATO, revenirea la statu quo-ul de dinainte de 1997 și efectuarea de exerciții militare numai cu acordul Rusiei. Nici președintele Poloniei și nici prim-ministrul nu au reacționat pe atunci la aceste solicitări.

Creșterea amenințării.

Nu au luat în serios amenințarea.

– Nu, până în momentul invaziei. Dar acum observăm un punct de cotitură chiar și în politica Germaniei. Ceea ce e de o importanță majoră. Între Rusia și Germania există o legătură foarte strînsă, nu numai datorită gazului, dar și din motive istorice. Identitatea de azi a Rusiei se bazează în mare măsură pe victoria asupra nazismului și pe subjugarea și umilirea Germaniei, în 1945. De atunci, relațiile dintre cele două țări amintesc de sindromul Stockholm – o uniune între cel învins și călăul său.

Dar acum acest aranjament s-a destrămat. Odinioară, Germania era o țară prietenă: tempera reacțiile Vestului față de acțiunile lui Putin, depindea economic de Rusia, era pacifistă și, în mare parte, demilitarizată. Acum, Germania se înarmează din nou, ceea ce-i va schimba poziția pe orbita geopolitică a Rusiei. Rușii se mîndreau cu faptul că Germania avea o atitudine subordonată în aceste privințe. Dar asta s-a schimbat. Ceea ce i-ar putea afecta masiv și le va amplifica o dată în plus paranoia față de Vest.

Așadar, vă așteptați ca acest război să se extindă?

– Într-un sens clasic, Polonia și Occidentul nu se află în război cu Rusia, întrucât nu există o confruntare militară directă. Dar Polonia e baza logistică a întregului efort global de ajutorare, umanitar și militar, pentru Ucraina. NATO trimite în Ucraina arme tot mai periculoase. Bombele cad deja atât de aproape de Polonia încât pot fi auzite de partea noastră a graniței. Și Rusia nu e faimoasă în materie precizie. Tabuurile cad unul după altul. Chiar și state neutre și îndepărtate – precum Suedia și Spania – trimit arme în Ucraina. Mulți foști militari din SUA, Marea Britanie și din alte țări se alătură armatei ucrainene. Printre ei se află staruri ale unor războaie precedente, ceea ce ridică moralul armatei ucrainene.

Rusia amenință, firește, țările care trimit arme în Ucraina. Aceste acțiuni îndreptate împotriva ei sporesc pe zi ce trece și vor fi greu de uitat. Niciodată nu am fost atât de aproape de un al Treilea Război Mondial. Există un motiv pentru care Putin și-a adăpostit, pare-se, familia într-un buncăr din munții Altai. Se împlinesc doi ani de când s-a izolat de cei apropiați lui. Se știe că nu folosește telefonul celular și nici calculatorul. Nu se bizuie decât pe câțiva, puțini oameni. E tot mai greu de crezut că are un bun contact cu realitatea.

Credeți că Putin e dispus să utilizeze arma nucleară?

– Da, desigur. Lui Putin îi place să menționeze că dosarul său KGB îl descrie ca având o tendință scăzută de a-și asuma riscuri. În termenii KGB, aceasta e o evaluare depreciativă, dar el se laudă cu asta. Crezul său e că, atunci când o confruntare devine inevitabilă, trebuie să lovești primul.

Grăitor e și faptul că Surkov a publicat recent un manifest despre „sfârșitul păcii rușinoase” – un vechi clișeu nazist din anii 1920. Ideea e că Uniunea Sovietică s-a destrămat, dar fără să fi pierdut războiul cu Occidentul. Ea a fost trădată și umilită de elite liberale precum Mihail Gorbaciov. Dar Rusia e încă o mare putere și poziția sa în lume trebuie să reflecte acest lucru. De aici se deduce că Putin are dreptul să apere minoritatea rusă din alte țări, la fel cum a făcut și Hitler cu germanii sudeți din Cehia.

Vă amintiți când Obama a numit Rusia o „putere regională”? Asta i-a enervat pe ruși la culme. Surkov consideră că acordul stabilit în anii 1990 e lipsit de valabilitate, nu are o justificare sau temeiuri fundamentale și nu corespunde echilibrului puterilor – astăzi, mai ales, când armata Rusiei e mult mai puternică decât era atunci.

Momentul ucrainean

Putin a transmis poporului rus că urmărește să „denazifice” Ucraina. Ați întîlnit fasciști sau naziști cînd ați fost acolo?

– Acest mit se aseamănă cu Protocolul înțelepților Sionului – textul fraudulos apărut în Rusia la începutul secolului XX, care susținea că evreii complotează pentru a domina lumea. Când am fost la Kiev, cel mai mult mi-am dorit să-i întâlnesc pe cei aflați la putere, fiindcă îmi erau complet necunoscuți. Auzisem critici la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și voiam să aflu dacă au vreun temei real.

Acum sunt în legătură cu echipa lui și am cea mai bună părere despre ei. Mulți sunt foști soldați. Sunt foarte patrioți. Nici măcar Odessa sau Harkov (două orașe majoritar rusofone) nu se vor supune de bunăvoie Rusiei. Cei care cunosc Rusia – rușii inclusiv – nu vor să i se alăture.

Sentimentele naționaliste erau mai puternice înainte de război. Ucraina și-a câștigat dreptul la acest moment naționalist. Fiecare țară care se află în proces de edificare trece printr-un astfel de moment al propriei celebrări. Ucraina o face cu multă moderație, fără ca vreun partid naționalist să devină predominant. Liderul partidului extremist „Sectorul de dreapta” – permanent prezent în propaganda rusă, în timpul alegerilor prezidențiale din 2019 – a obținut doar 1% din voturi.

Deocamdată, Putin e cel care se comportă ca un nazist. Argumentul său al „apărării rușilor” e preluat de-a dreptul din „manualul” hitlerist al crizei sudeților. Kremlinul are legături puternice nu doar cu lumea interlopă, dar și cu neonaziștii. Amintiți-vă de opoziția „autorizată” instalată în Donbas sub oblăduirea lui Igor Strelkov. Grupul Wagner, o companie privată de mercenari trimisă de Putin în Africa și în Siria, a fost întemeiat de neonaziști. „Nashi”, partidul ucrainean pro-rus, e o mișcare fascistă. Ideologii Kremlinului, precum Aleksandr Dughin, sînt adevărații fasciști.

Ce putem spune acum despre Ucraina?

– Din cauza războiului lui Putin din Donbas, Ucraina de azi e o națiune militarizată. În ultimii opt ani, știrile de seară din această țară începeau cu noutățile de pe front. O jumătate de milion de oameni au acumulat experiență militară – și arme – în urma unui război în desfășurare. Identitatea lor cazacă e întemeiată pe conceptele de luptă, libertate și independență. Spiritul lor pugnace nu trebuie să ne mire.

Credeți așadar că rezistența ucraineană va fi de durată?

– Nu doar cea ucraineană. Și Polonia va trebui să se militarizeze, deoarece e puntea de legătură dintre Ucraina și Europa. Ceea ce e o veste proastă pentru democrația poloneză. Actualul guvern iliberal fie va cădea la înțelegere cu Opoziția, fie va miza pe faptul că Europa va închide un ochi în ceea ce privește activitatea sa pe plan intern, în ideea că e de partea Vestului. A doua variantă mi se pare mai probabilă.

Istoria se întoarce. Redescoperim cu toții vechile cărți despre ordinea mondială. Din punct de vedere intelectual, acesta e momentul cel mai interesant din viața mea. În același timp, viața așa cum o știam s-a sfârșit, mai ales în Polonia.

Ceea ce deja se vede. Am primit până acum mai mult de 1,5 milioane de refugiați, 80% femei cu copii, iar numărul lor crește. Cum va influența acest fapt democrația poloneză și democrația europeană? Valul de refugiați se va răspândi în întreaga Uniune.

Până nu demult, Polonia era una dintre cele mai omogene societăți din Europa, din punct de vedere etnic, plină de fobii față de ucraineni și de refugiați. Dar Putin ne-a reconciliat. Acum, avem un entuziasm colosal și o dorință nețărmurită de a ajuta. Și asta se întâmplă în întreaga UE: revărsarea de compasiune și disponibilitatea – a guvernelor și a oamenilor de rând deopotrivă – de a-i ajuta pe refugiați, au pus Europa într-o lumină cât se poate de favorabilă.

Dar asta nu poate dura la nesfîrșit. Oamenii vor obosi. Economia emoțională, la fel ca și cea reală, e ciclică: euforia de azi va deveni resentimentul de mâine. Va apărea o revendicare a recunoștinței, un narcisism al bunăvoinței, o invidie față de ajutorul social – un teren perfect pentru naționalism. Polonia are nevoie de ajutor financiar din Vest, altfel nu va putea susține o asemenea masă de refugiați. Polonia ar putea avea dintr-odată o minoritate de 10%! În măsura în care refugiații se vor răspîndi pe întinsul întregii UE, impactul asupra democrației europene va depinde în bună parte de cât de eficient vor răspunde instituțiile UE noilor probleme cu care statele membre trebuie să se confrunte.

interviu realizat de Irena GRUDZINSKA GROSS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.