Tina Turner a murit la 83 de ani

0
109

Tina Turner, una dintre marile vocaliste rock și cele mai carismatice interprete, a murit la vârsta de 83 de ani. Tina Turner a avut o serie de probleme de sănătate în ultimii ani, inclusiv cancer, un accident vascular cerebral și insuficiență renală, transmite BBC.

Ea a devenit celebră alături de soțul ei, Ike, în anii 1960, cu melodii precum Proud Mary și River Deep, Mountain High. A divorțat de Ike în 1978 și a continuat să aibă un succes și mai mare ca artistă solo în anii 1980.

Cântăreața Tina Turner, ale cărei hituri precum The Best și What’s Love Got to Do With It au transformat-o într-un superstar, a murit miercuri la vârsta de 83 de ani. Din toate colţurile lume au început să curgă o ploaie de omagii.

„Un talent unic într-o generaţie care a schimbat muzica americană pentru totdeauna, cu o putere personală remarcabilă”, aşa o descrie preşedintele american Joe Biden pe Tina Turner, printre omagiile care au curs joi din întreaga lume în memoria „Reginei Rock’n Roll”, decedată la vârsta de 83 de ani, după o boală îndelungată, la locuinţa ei din Elveţia, relatează AFP şi Reuters.

La scurt timp după vestea morţii sale, fanii cântăreţei au început să depună flori şi lumânări la Hollywood şi în faţa locuinţei vedetei americane, stabilite în Elveţia, din apropiere de Zurich.

Cântăreaţa se stabilise în Elveţia în 1995 alături de partenerul ei, germanul Erwin Bach, în vârstă de 67 de ani. În 2013, la trei luni după ce s-a căsătorit cu Erwin Bach şi a dobândit cetăţenie elveţiană, ea a renunţat la cetăţenia americană.

Pe parcusul carierei sale, care a început în anii 1950 în Statele Unite, ea a fost recompensată cu opt premii Grammy, cele mai importante premii din industria muzicală americană.

Omagiile au curs joi pentru a saluta memoria celei numite „Regina Rock’n Roll”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.