Victor Pițurcă a fost reținut de către DNA

0
109

Fostul selecționer al României, Victor Pițurcă, a fost chemat, luni, la sediul central al DNA. Acesta a fost nevoit să dea declarații în fața procurorilor anticorupție, conform gandul.ro. Conform ProSport, Victor Pițurcă a fost reținut de către procurori și s-ar putea cere arestarea preventivă.

Sursa citată spune că Pițurcă urmează să dea explicații în legătură cu achiziția de măşti anti-COVID pentru Ministerul Apărării Naționale, MApN. Sursa citată spune că este vorba despre un dosar mai vechi. În trecut s-au făcut deja mai multe percheziții și au fost deja audiate mai multe persoane. Acesta este cunoscut opiniei publice sub numele de „Măști pentru MApN”.

În perioada în care România era în stare de urgență, șeful direcției medicale MApN, generalul D.P., s-a ocupat de „operațiunea” de achiziționare a măștilor anti-COVID. Acesta l-a însărcinat pe șeful farmaciilor din cadrul Direcției Medicale MApN, C.P., să găsească transport și fondurile necesare pentru achiționarea echipamentelor medicale. Era vorba, cu precădere măști întrucât Ministerul Apărării Naționale nu dispunea de sumele respective.

Prin urmare, șeful farmaciilor a luat legătura cu italienii Riccardo și Andrea Barsanti. Aceştia urmau să intermedieze relația cu o firmă chineză. După găsirea furnizorului cu ajutorul italienilor, generalii și-au dat seama că nu au suficienți bani. Astfel a intrat pe fir Victor Pițurcă, conform prosport.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.