Permisul de conducere nu se mai poate obține fără 10 clase!

0
285

Ca urmare a unor acte de corupţie din anii trecuţi, s-a propus un proiect de lege, menit să schimbe Codul Rutier. Aşa se face că, de la 1 ianuarie 2022, Codul Rutier 2022 a suferit modificări ample.

De la 1 ianuarie au intrat în vigoare noile prevederi ale Codului Rutier

Prima zi a noului an a adus şi noi modificări din punct de vedere legislativ. Noile prevederi din Codul Rutier 2022 ce au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2022, aduc interdicţia de obţinere a unui permis de conducere pentru cei care nu au terminate cel puţin 10 clase. Una dintre grupele de populație afectate de această prevedere este cea a romilor, cei mai mulți dintre ei părăsind școala cu mult înainte de a ajunge la 10 clase.

Majoritatea au legătură cu modul în care se vor putea obţine permisele de conducere, începând cu acest an. Măsura restrictivă prevede că viitori candidaţi să îndeplinească o condiţie necesară şi obligatorie. Este vorba de dovada absolvirii a cel puţin 10 clase, în vederea obţinerii unui permis de conducere valid.

Tot noul Cod Rutier 2022 mai prevede şi o nouă plafonare a punctului de amendă pentru anul care tocmai a început. Măsura este aplicabilă de la 1 ianuarie 2022, conform deciziei guvernului de la finele anului 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.