Niciodată nu vom putea depăși destoinicia de a vorbi despre Eminescu, așa cum au făcut-o cei care l-au cunoscut îndeaproape, analizând trăirile și opera creatorului nepereche. Știm doar un lucru. Românii s-au fălit pe o perioadă extrem de lungă, și o vor face în continuare, cu opera lui Mihai Eminescu, tradus în 58 de limbi și graiuri, din care nu lipsește capodopera „Luceafărul”.
Mihai Eminescu, „Luceafărul” poeziei românești
N-aș fi cutezat să vă introduc astfel în articolul dedicat lui Eminescu, dacă mormanele de lucrări semnate în parte de el însuși sau de unii dintre criticii literari, nu m-ar fi ispitit să mai răsfoiesc pe ici pe colo pagini, ca să dau peste un argument pătrunzător ca acesta: „Ziua de 15 ianuarie va fi întotdeauna asociată pe calendarul inimilor românești de aniversarea nașterii lui Eminescu în Botoșani, la mijlocul veacului trecut. La fel noaptea de 15 către 16 iunie, când, în 1889, el a închis ochii pentru de-a pururi” (Augustin Z.N. Pop-„Pe urmele lui Eminescu”).
Este greu, foarte greu, să scrii despre Mihai Eminescu. Mai ales pentru cei care au dezvoltat un cult pentru el, i-au citit poeziile/proza/publicistica în etape diferite ale vieții. Înșiși eminescologii se împotmolesc, uneori, în idei, pentru că dincolo de gândirea lor stă chipul de „tânăr zeu” care domină încă literatura română ca o efigie, ca un simbol.
Când s-a născut Mihai Eminescu și care sunt cele mai cunoscute opere ale sale. Poezii scrise de Mihai Eminescu
Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie la Botoșani, în Moldova de Nord, fiind al șaptelea copil al familiei Eminovici. Are rădăcini rurale din partea ambilor părinți. Tatăl său, Gheorghe Eminovici, a fost un om învățat, reușind să ajungă căminar. Pe mama lui o chema Raluca și era fiica stolnicului Vasile Iurașcu. Cunoscută ca femeie mândră de străbunii ei, avea trăsături nobile, fin conturate. Raluca Eminovici era blândă, miloasă, harnică, își iubea mult copiii.
„O, mamă…” este una dintre cele mai tulburătoare elegii pe care tiparul românesc a scos-o la lumină. Dedicată mamei sale, scrisă chiar a doua zi după înmormântarea ei, poezia este chemarea sfâșietoare adresată ființei de la care primea veșnic alinare. ”Pulsează”, așa cum spune Fănică N. Gheorghe în Analize și sinteze, de „adorație”.
Referindu-ne la clasele primare, nu știm exact unde le-a făcut pe prima și a doua, dar pentru a le continua, Mihai este dus de către tatăl său la Cernăuți, în septembrie 1858. Avea doar 8 ani. I-a mers greu la început, fiindcă nu știa bine limba germană.
În 1869, Mihai Eminescu se înscrie la Facultatea de filosofie din Viena. Urmează perioada berlineză, între 1872-1874. A frecventat și cursurile altor discipline, cum ar fi economia politică, dreptul, anatomia și fiziologia etc. Acestei perioade îi aparțin „Glossă”, „Călin Nebunul”, nuvela „Cezara”, traducerea „Criticii rațiunii pure” de Kant” etc.
Eminescu a debutat în anul 1866 cu poezia „De-aș avea”, ce a fost publicată în revista „Familia” al cărei director era Iosif Vulcan. El îi propune schimbarea numelui din Eminovici în Eminescu. 1870 este, de fapt, anul consacrării lui Eminescu. Va începe colaborarea la revista „Convorbiri literare”, organ de presă al societății ieșene „Junimea”, condusă de Titu Maiorescu.
Întoarcerea în țară a lui Eminescu
Mihai Eminescu se întoarce în țară în 1874 și ocupă diverse funcții: bibliotecar, inspector școlar, ziarist, întâi la Iași, apoi la București, la „Timpul”. Munca obositoare din redacție, și nu numai, îi șubrezește sănătatea. Din 1883, internările în spitalele din țară și străinătate sunt repetate.
„Memento mori” rămâne în conștinentul nostru o poezie care îl califică pe Eminescu drept unul dintre cei mai mari poeți titanici ai lumii.
Eminescu a colindat tavernele mohorâte pentru a vedea ceata „pribegită” din „Împărat și proletar”, iar pe criticii săi, care nu l-au înțeles, i-a satirizat în versuri ca acestea: „E ușor a scrie versuri, când nimic nu a-i a spune”.
Proza lui Eminescu
Este foarte restrânsă. În timpul vieții, a publicat nuvela fantastică „Sărmanul Dionis”, basmul „Făt-frumos din lacrimă” „nuvela Cezara”, și narațiunea originală „La aniversară”.
Prietenia dintre Eminescu și Creangă
După ce l-a cunoscut pe Creangă, cei doi au rămas nedespărțiți. A mers în Bojdeuca din Țicău. Ce făceau, ce vorbeau ore, zile, nopți se întrebau adesea junimiștii. Veneau la Junimea, plecau de la Junimea printr-o crâșmă din Tătărași, Păcurari sau Nicolina. Comandau pastramă sau cârnați cu usturoi, apoi venea și cana cu vin. Stăteau toată noaptea, după cum își amintește G. Panu.
Spre final, nu pot să nu mă opresc la un citat ce-i aparține poetului Tudor Arghezi: „A vorbi despre poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă: nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalți. Din tumultul dramatic al vieții lui s-a ales un crucificat […] dimensiunile lui trec peste noi, sus, și peste văzduhuri”.
Ileana Mlădinoiu
