Alertă sanitar-veterinară. Preparate din carne de porc retrase de la vânzare

0
176

Inspectorii sanitar-veterinari au retras de la comercializare aproximativ două tone de muşchi ţigănesc şi urechi de porc. La analize s-a depistat că acestea erau contamintate cu bacteria Listeria monocytogenes. Marfa era destinată unor comercianți din străinătate, dar și unor magazine din mai multe județe ale țării. Informația a fost prezentată de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea.

Mihai Ponea. vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA)

În cazul în care consumatorii au achiziţionat aceste produse, nu trebuie să le consume ci să le aducă în magazin pentru a primi contravaloarea acestora.

„În urma controalelor efectuate de inspectorii sanitari-veterinari, a fost identificată Listeria monocytogenes în două produse, muşchi ţigănesc şi urechi de porc sub forma unor snackuri. Este vorba de o cantitate de aproximativ două tone cu distribuţie Marcel SRL, în afara ţării, respectiv în Marea Britanie, Belgia, Germania, Italia, Spania şi Irlanda, dar şi în România, în 10 judeţe”, a declarat Mihai Ponea.

Unitatea a fost închisă până la remedierea situației

Potrivit spuselor sale, preparatele din carne de porc au fost retrase de la raft. Iar ANSVSA a decis să informeze consumatorii pentru a evita să fie consumată. Unitatea producătoare, a precizat vicepreședintele instituției, a fost închisă, iar loturile de produse din carne de porc au fost puse sub sechestru.

„Întreaga cantitate aflată la raft a fost retrasă şi dat fiind faptul că termenul de valabilitate este 1 ianuarie 2022 am decis să informăm consumatorii atât la nivelul magazinelor unde a fost comercializată, cât şi pe site-ul ANSVSA şi pe cel al producătorului. Ieri am avut anchetă în cadrul unităţii, care a fost închisă şi am pus sub sechestru toate produsele din carne de porc din acea săptămână a loturilor încriminate.

Nu vom da drumul secţiei până când nu vom avea rezultate negative la următoarele 10 probe plus restul ce este sub sechestru. Vorbim de Listeria monocytogenes, care este cea mai periculoasă bacterie, în primul rând din cauza mobilităţii ei şi pe urmă din cauza rezistenţei”, a precizat Mihai Ponea.

Loturile de produse cu probleme

Pe site-ul ANSVSA au fost postate două atenţionări ale societăţii SC Marcel SRL de rechemare a produselor neconforme. Este vorba despre urechi snacks 200 grame, Lot: 076121121, care expiră la 2.01.2022 şi muşchi ţigănesc Lot: 017121121, care expiră la data de 27.12.2021 şi 6.01.2022.

„Se recomandă persoanelor care deţin produse din lotul descris mai sus să nu le consume ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, se arată pe site-ul ANSVSA.

Persoanele care prezintă anumite simptome trebuie să se prezinte la medic

Conform anunțului, persoanele care au consumat deja din produsele menționate și care prezintă anumite simptome sunt îndemnate să se adreseze medicului.

„Persoanele care au consumat produsele menţionate mai sus şi care prezintă febră simplă sau însoţită de dureri de cap sunt rugate să consulte medicul şi să raporteze acest consum. Femeile gravide, persoanele cu imunitate scăzută, precum şi cele în vârstă trebuie să acorde o atenţie deosebită acestor simptome. Aceste simptome pot sugera listerioza, boală potenţial gravă, cu un timp de incubaţie de până la opt săptămâni”, se mai arată în anunţul postat pe site-ul ANSVSA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.