Certificatul COVID în variantă românească

0
460

Certificatul COVID propus de autorităţile din România are cinci opţiuni, nu trei, aşa cum e în Europa, potrivit unui draft al Ministerului Sănătății obținut de Digi24. Inițiativa a stârnit deja contre în coaliţie, iar în perioada următoare ar trebui să ajungă în Parlament.

În Europa, acest certificat are trei opțiuni: persoana care îl deține fie este vaccinată complet, fie a trecut prin boală în ultimele 180 de zile, fie a efectuat un test PCR negativ. În România, au fost introduse încă două opțiuni, astfel că pot avea certificat verde inclusiv persoanele testate antigen (test rapid) în ultimele 48 de ore și persoanele care s-au vaccinat cu o singură doză sau cu doză unică. În cazul vaccinării cu o primă doză în cadrul schemei de vaccinare, certificatul are valabilitate până când persoana merge să facă a doua doză.

Certificatul COVID poate fi prezentat cu telefonul mobil

Președintele CNCAV, doctorul Valeriu Gheorghiță, a explicat, vineri, că prin această inițiativă autoritățile vor să încurajeze vaccinarea. „Pentru a menține o echitate în ceea ce privește opțiunea persoanei pentru un anumit vaccin sau altul, care să nu fie direcționat doar de o măsură administrativă, s-a propus să existe această posibilitate de a elibera certificatul digital după efectuarea primei doze. El va avea o valabilitate până când persoana își va completa schema de vaccinare și dacă nu își va completa la timp schema de vaccinare, valabilitatea certificatului se va pierde”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Când se aplică certificatul COVID

Și în ceea ce privește aplicarea certificatului verde România s-ar separa cumva de restul Europei: nu îl impunem de la o anumită dată, indiferent de contextul pandemic, ci trebuie îndeplinite niște condiții, respectiv:

  • trei săptămâni de creștere a infectărilor, creștere constatată de INSP. Analiza situației epidemiologice se face de către Institutul Național de Sănătate Publică în fiecare zi de luni pentru săptămâna anterioară
  • coeficientul de creștere trebuie să fie de cel puțin 1,5 ori la fiecare săptămână
  • în momentul în care această condiție de creștere constatată timp de trei săptămâni este îndeplinită, certificatul intră în vigoare la 72 de ore (trei zile) de la această constatare.

Apoi, s-ar renunța la acest certificat în următoarele condiții: 

  • în momentul în care există o scădere a infectărilor timp de trei săptămâni consecutiv
  • când incidența în ultimele 14 zile este sub 1 la mie la nivel național
  • după ce specialiștii de la INSP constată această descreștere a numărului de infectări și rata de incidență, certificatul este scos după 72 de ore.

Ce obligații au angajatorii

Proiectul prevede și câteva obligații pe care trebuie să le îndeplinească angajatorii, dar și angajații. Astfel, angajatorul trebuie să verifice dacă, în momentul în care angajatul vine la locul de muncă, are acest certificat. Verificarea se face prin aplicația „check dcc”. Angajații au dreptul la 11 teste antigen pe lună pe care le plătește statul. În cazul în care angajatul nu are certificatului verde,  angajatorul interzice accesul angajatului la locul de muncă. Suspendarea contractului de muncă încetează în momentul în care angajatul vine și prezintă certificatul COVID. Nerespectarea acestor obligații înseamnă pentru angajator sancțiuni între 10.000 și 100.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.