Cel care a atacat Ambasada Rusiei a fost șef de cabinet al lui Băsescu

0
562

Bogdan Drăghici a intrat miercuri dimineață cu mașina în Ambasada Rusiei din București și a murit. Gestul său a fost intenționat, după cu reiese din anchetă.

Drăghici a apărut pentru prima dată în spațiul public în anii 90, în perioada în care șeful Vămii din România era liberalul Nini Săpunaru. Drăghici era liderul sindicatului nereprezentativ al funcționarilor publici și era cunoscut mai degrabă pentru conferințele de presă pe care le organiza și în care aducea de fiecare dată în discuție corupția din vămi, dar fără a oferi vreodată o dovadă concretă, scria cotidianul Libertatea în urmă cu trei ani.

Bogdan Drăghici și mașina sa arzând în poarta ambasadei

De la sindicalism a trecut pe poziția de șef de cabinet al primarului de atunci al Capitalei, Traian Băsescu, apoi în conducerea Institutului Național de Administrație, ca director adjunct. În 2005 iese din nou cu declarații pe tema corupției din sistem, dar fără dovezi, așa că este demis de ministrul Vasile Blaga. Se face apoi detectiv particular, iar după aceea revine în centrul atenției publice în urma divorțului cu scandal de prima soție, Angela Popa, un medic cu dublă cetățenie, româno-moldovenească, pe care o acuză că a răpit copilul lor și l-a dus în Republica Moldova.

Bogdan Drăghici câștigă în primă instanță custodia copilului, o fetiță, dar care ulterior este încredințată mamei. Procesul răsunător din 2008 reprezintă, pentru Drăghici, o veritabilă rampă de lansare pentru asociația ce avea s-o înființeze, aceea a taților discriminați: T.A.T.A. În 2019, Drăghici era arestat pentru abuz emoțional, sexual și violuri repetate asupra uneia dintre fiicele sale vitrege. Marți, 5 aprilie, cu o zi înainte să intre cu mașina în zidul Ambasadei Rusiei, Drăghici a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 2 la 15 ani și 4 luni de închisoare. Sentința putea fi atacată cu recurs.

Bogdan Gheorghe Drăghici avea interdicţia de a părăsi ţara până la data de 26 mai 2022 şi se afla sub control judiciar, conform antena3.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.