Ciucă: Cultele au cerut ca cetățenii să poată participa la slujbe fără certificat

0
199

Reprezentanții celor 18 culte religioase din România au cerut ca „cetățenii să poată beneficia de liberatea de a participa la slujbe fără să se impună obligativitatea certificatului verde”, spune premierul Nicolae Ciucă. El subliniază că Guvernul a cerut sprijinul cultelor pentru a putea salva cât mai multe vieţi. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, e de părere că „nu trebuie să fie o decizie discreţionară, ci trebuie să fie o decizie cunoscută, înţeleasă şi respectată de toată lumea, iar libertatea religioasă reprezintă un element de bază”. 

Bisericile din România organizează adevărate „festivaluri Covid”…

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, după o întâlnire cu reprezentanţii cultelor, că a fost o solicitare din partea acestora ca cetăţenii să aibă libertatea de a participa la slujbe fără a se impune obigativitatea deţinerii certificatului verde. Şeful Executivului a precizat, despre implicarea în campania de vaccinare a reprezentanţilor Bisericii, că de la nivelul guvernului s-a cerut sprijinul cultelor pentru a putea salva cât mai multe vieţi. 

În acest moment a fost o discuție și o solicitare a reprezentanților cultelor ca cetățenii să poată să beneficieze de această libertate de a participa la slujbe fără să se impună obligativitatea deținerii certificatului verde. Este un proiect care este în dezbatere, se discută cu specialiști și sperăm ca într-un timp cât se poate de rezonabil să ajungem la o concluzie și să mergem în Parlament și până la sfâșitul anului să putem să avem această lege a certificatului Covid, care încă o dată se va înscrie în parametri reali a ceea ce înseamnă incidența bolii și, de asemenea, ce înseamnă oamenii care au trecut prin boală, oamenii care beneficiazîă de teste, este o chestiune care urmează să fie dezbătută”, a spus Nicolae Ciucă.

Vaccinarea anti-COVID reprezintă o soluţie, iar cea de-a doua, complementară, este comportamentul, a mai declarat, prim-ministrul Nicolae Ciucă:

Domnul ministru Rafila a avut un mesaj cât se poate de bun şi de la nivelul Guvernului susţinem acest mesaj. Am cerut sprijinul cultelor pentru a putea să salvăm cât mai multe vieţi, iar discuţia a fost dacă vaccinarea este singura soluţie şi răspunsul a fost, de asemenea, cât se poate de ferm şi de clar. Vaccinarea este o soluţie, iar cea de-a doua, complementară vaccinării, este comportamentul, iar prin comportament înţelegem respectul faţă sine, respectul faţă de comunitate, respectul faţă de tot ceea ce înseamnă dorinţa de a salva vieţi”, a afirmat premierul. 

La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că decizia care urmează să fie luată în privința certificatului trebuie să fie înțeleasă și respectată de toată lumea.

Cred că atunci când vom lua o decizie, care va fi o decizie politică, ea trebuie luată în urma unui mecanism consultativ și incluziv, adică nu trebuie să fie o decizie discreționară, trebuie să fie o decizie care să fie cunoscută, înțeleasă și respectată de toată lumea, iar libertatea religioasă reprezintă unul dintre elementele de bază. Nu putem discuta doar de faptul că există acces la magazinele de strictă necesitate, noi credem că și accesul la serviciile religioase trebuie să țină cont de acest lucru”, a declarat Rafila. 

Ministrul Sănătăţii a mai afirmat că vaccinarea este o parte a soluţiei. „Dacă vom avea alături de noi cultele religioase, societatea în ansamblul ei, atunci şi cealaltă parte, referitoare la comportamentul individual, al responsabilităţii individuale, poate fi modificată în aşa fel încât să limităm transmiterea”. (RFI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.