Ciucă, încântat de guvernarea cu PSD: „Ne coordonăm foarte bine în interiorul coaliţiei”

0
159

Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat că, deşi actualei coaliţii de guvernare nu i s-au dat prea multe şanse la început, acum cu toţii au ajuns la maturitate politică şi şi-au dat seama că oamenii nu sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă în interiorul partidelor politice, ci îi interesează să vadă că se iau măsuri pentru ei.

Nicolae Ciucă (președintele PNL) și Marcel Ciolacu (președintele PSD) au devenit cei mai buni prieteni…

Nicolae Ciucă a declarat, miercuri seară, la TVR 1, că, la început, constituirea actualei coaliţii a fost o „afectare de imagine”, cel puţin pentru PNL. „Deşi în momentul în care s-a stabilit şi am asumat constituirea acestei coaliţii a fost o oarecare afectare de imagine, cel puţin pentru PNL, după ce a fost această luptă continuă şi perpetuă între stânga şi dreapta, dar cred că asumarea într-o linie de maturitate politică şi într-o linie de asumare a crizei a fost cel mai bun lucru care putea să ni se întâmple. Pentru că ne trebuia orice altceva, dar nu o instabilitate politică şi în felul acesta se poate vedea, cel puţin vedem că românilor nu le pasă ceea ce se întâmpă în interiorul unui partid sau al altuia, îi interesează să vadă că se iau măsuri”, a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul a explicat că acum s-a ajuns la maturitate politică. „Ne gândim la modul cum putem să îi protejăm pe cetăţenii ţării, cum putem să protejăm investitorii, facem tot ceea ce este omeneşte posibil să asigurăm credibilitate şi faptul că România este o ţară stabilă, astea cred că sunt elementele importante. Şi aceatsă asumare la nivelul coaliţiei mă determină să spun că am ajuns cu toţii la acea maturitate politică din care putem să asigurăm decizii şi să gestionăm şi partea internă de partid, dar şi partea de guvernare”, a afirmat Ciucă.

Întrebat care este vulnerabilitatea coaliţiei, Nicolae Ciucă a ocolit un răspuns direct şi a subliniat că este importantă stabilitatea. „Aşa cum arată lucrurile acum, vulnerabilitatea poate este prea devreme să o discutăm acum. Nu sunt un optimist exagerat, sunt un optimist moderat şi am încredere că aşa cum au pornit lucrurile, deşi la început au fost voci care ne-au dat şanse să rezistăm 2-3 luni de zile. Iată, suntem la jumătate de an, Guvernul a intrat în cea de-a şasea lună şi ne coordonăm foarte bine în interiorul coaliţiei, avem un dialog constant cu preşedintele României, există o înţelegere a situaţiei de fapt şi de asemenea, există consens pe măsurile care se iau la nivel guvernamental. Pentru coaliţie şi pentru partidele componente, important este să avem o guvernare care să asigure stablitate, să asigurăm stabilitatea economică, să avem o guvernare care să asigure siguranţa cetăţenilor. Sigur, disputele interne, politice, fac deliciul anumitr discuţii, dar în acest moment cred că partea aceasta de fapte este mai imporantă decât orice”, a mai spus liderul PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.