David Popovici, campion european, cu nou record mondial!!

0
198

David Popovici a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Campionatul European de Natație de la Roma. Înotătorul de 17 ani s-a impus în finala de la 100 metri liber.

David Popovici a câștigat cursa cu timpul de 46,86 și a devenit campion european.

El a bătut recordul mondial, devenind cel mai rapid înotător din lume.

Ce seară! Ce spectacol! Ce sportiv! Ce bucurie! Ce performanță!

David Popovici ne-a adus din nou multă bucurie odată cu superbul succes din această seară. David Popovici este noul campion european al probei de 100 m liber. Sâmbătă seara, la Roma, în bazinul unde a declarat de atâtea ori că se simte foarte bine, sportivul pregătit de antrenorul Adrian Rădulescu a făcut o nouă cursă senzațională, încheiată cu timpul de 46,86 secunde.

Timpul său reprezintă un nou RECORD MONDIAL de seniori. Practic, David este cel mai rapid înotător de pe planetă în proba de 100 m.

Vechiul record mondial i-a aparținut brazilianului Cesar Cielo Filho (46,91 s) și data din 30 iulie 2009.

Este prima medalie de aur la un Campionat European de seniori, în bazin olimpic, pentru David, și a zecea pentru România, de-a lungul istoriei. Totodată, David a devenit al doilea român care cucerește un titlu european, într-o probă masculină, după Robert Glință, care a luat aurul în 2021, la Budapesta, la 100 m spate!, a transmis Federația Română de Natație pe pagina sa de Facebook.

Despre calificarea în finală

David Popovici s-a calificat vineri în finala de la 100 m liber cu un nou record european!

Popovici a uimit din nou Roma. După ce anul trecut a făcut senzație la Campionatul European de juniori, vineri, în capitala Italiei, sportivul român, pregătit de antrenorul Adrian Rădulescu, a reușit să se califice în prima sa finală la Campionatul European de seniori. Și nu oricum!

Timpul său de vineri seară, cel mai bun din semifinale, a fost de 46,98 secunde, nou record european, la doar 00,07 secunde se recordul mondial, informează Federația Română de Natație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.