Deputat Szabó Ödön – conferința de presă 17 martie 2022, Oradea

0
220

Deputatul Szabó Ödön a prezentat presei un proiect de inițiativă legislativă, aflat acum la Președintele României, pentru promulgare, prin care este tranșată o inechitate existentă la nivelul instituțiilor de spectacol, teatre și orchestre simfonice, finanțate din bugetele locale.

Szabó Ödön

Astfel, conform legii, autoritățile publice locale au un palier maxim în limita căruia pot face angajări de personal. Cum angajații teatrelor și filarmonicilor, finanțate de primării, erau asimilați acestor funcționari publici, numărul lor greva pe schema de funcționare a instituțiilor administrațiilor publice locale. Prin modificarea legislativă susținută de parlamentarul bihorean, ca excepție, angajații instituțiilor de spectacol, la fel ca și cei din învățământ, nu mai sunt asimilați funcționarilor publici ce deservesc unități ale administrațiilor publice locale.

„Cea mai importantă consecință a acestei modificări legislative este aceea că, la nivelul unităților administrativ-teritoriale vor putea fi angajați mai mulți funcționari care să gestioneze mai bine proiectele de dezvoltare ale primăriilor sau consiliilor județene. Nu în ultimul rând, este eliminată astfel o inechitate apărută între instituțiile culturale din marile orașe și cele finanțate de primării sau consilii județene. În vreme ce primele sunt finanțate de la bugetul de stat, celelalte erau puse, prin lege, în situația de a-și restrânge drastic schema de personal. Cultura nu trebuie să fie strict apanajul marilor orașe”, a concluzionat parlamentarul UDMR.

Deputatul bihorean a mai anunțat că o altă modificare legislativă la care este coinițiator vine să reglementeze statutul pistelor de bicicletă din interiorul și dinafara localităților. Cum Legea Drumurilor Publice nu spunea nimic despre căile de circulație destinate bicicletelor, Szabó Ödön, a pus umărul la definirea acestora. Astfel, după promulgarea de către președinte, pistele de biciclete vor fi definite și descrise în Legea Drumurilor Publice, ca fiind căi de comunicații, de interes național, județean și local, cu minim două benzi de circulație a cel puțin 1,2 metri lățime fiecare.

„Această precizare legislativă este foarte importantă deoarece, prin Planul Național de Redresare și Reziliență sunt alocate sume importante de bani pe care administrațiile publice locale le pot cheltui pentru realizarea de piste destinate bicicletelor. Ori, în condițiile în care acestea nu erau definite prin lege, investițiile nu puteau fi realizate”, a explicat deputatul UDMR.

Szabó Ödön a ținut să le mulțumească primarilor UDMR din județul Bihor pentru curajul și hotărârea de care au dat dovadă atacând în instanță Regulamentul de salubritate al Județului Bihor. Adoptat de Consiliul Județean, acest regulament cuprindea o serie de obligații și sancțiuni, prevederi considerate ilegale de aceștia. De aceeași părere a fost și Curtea de Apel din Alba Iulia care a decis că, în vechea sa formă, regulamentul încalcă limitele autonomiei locale și că, în raport cu primăriile, el poate avea strict rol de recomandare. „Constituția și legile țării spun, foarte clar, că primarii nu sunt subordonații prefecților sau ai președinților de consilii județene. Primarii noștri nu au avut și nu au o problemă cu activitățile de curățenie, mergeți în comunele lor și veți vedea. Ei au cerut doar să fie respectate principiile autonomiei publice locale”, a declarat Szabó Ödön, președinte executiv al UDMR. La finalul conferinței de presă, parlamentarul bihorean și-a exprimat satisfacția cu privire la faptul că, după doi ani de pandemie, comunitatea a putut sărbători, „în libertate și în cele mai bune condiții”, ziua de 15 Martie – sărbătoarea maghiarilor de pretutindeni.

Florin Budea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.