Diploma de Doctor al Academiei SRI a fostului ministru de interne Radu Stroe a fost anulată

0
189

Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor al Academiei Naţionale de Informaţii a SRI a fostului ministru PNL de Interne, Radu Stroe. Acesta şi-a susţinut teza de doctorat „Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii” în 2013, când era ministru de Interne.

Radu Stroe, unul dintre plagiatorii de vârf ai României, fost nomenclaturist PCR, apoi monarhist. Radu Stroe a fost numit recent în Consiliul de Administraţie al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) pentru o perioadă de patru luni, această instituţie fiind în subordinea Ministerului Finanţelor, condusă de Dan Vîlceanu. Fost ministru şi deputat PNL, UNPR şi PSD, Stroe este pensionar special, dar şi consilier al preşedintelui Curţii de Conturi.

Tribunalul Bucureşti a anulat diploma de doctor al Academiei Naţionale de Informaţii a SRI a fostului ministru PNL de Interne, Radu Stroe, potrivit deciziei Tribunalului Capitalei. Decizia nu este încă definitivă.

Radu Stroe şi-a susţinut teza de doctorat Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii în 2013, când era ministru de Interne în guvernul USL şi deputat PNL.

Preşedintele comisiei de susţinere a lucrării a fost Gheorghe Teodoru Ştefan, fost rector al ANIMV, iar referenţii care au decis să-i acorde lui Stroe titlul de doctor au fost Teodor Frunzeti − fost rector al Universităţii Naţionale de Apărare şi actual consilier în Departamentul Securităţii Naţionale de la Administraţia Prezidenţială, Mihail Vasile-Ozunu − preşedinte de onoare al Colegiului Naţional de Apărare şi fost secretar de stat în MApN în mandatul lui Gabriel Oprea, şi Gheorghe Toma − secretar general al Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN).

Decizia Tribunalului se înscrie într-o serie mai largă de doctorate anulate după ce chiar ANI a SRI a formulat solicitări de retragere a titlurilor de doctor, din cauza plagiatului, în cazul mai multor persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.