FC Bihor Oradea – Gloria Bistrița 2-1 în etapa intermediară

0
191

Meciul a început furtunos cu două penalty-uri acordate în decurs de 3 minute. De primul a beneficiat FC Bihor, Marius Hosu fiind oprit imprudent în careu în minutul 4, iar Loren Ioviță a transformat cu un șut plasat lovitura de pedeapsă acordată (1-0). Gloria a avut șansa egalării de la punctul cu var, dar portarul Eduard Nergheș a reușit să pareze șutul expediat de Antoniu Manolache.

Ieșită pe plus din duelul penalty-urilor, formația orădeană a știut să tempereze elanul bistrițenilor, iar după pauză a pus stăpânire pe joc. Ocaziile irosite de Marius Hosu au anunțat desprinderea pe tabela de marcaj, care s-a produs în minutul 76 după o combinație între Gunie și Ban, ultimul a pătruns pe partea stângă și a centrat în careu de unde Andrei Gheorghiță a punctat cu o lovitură de cap (2-0).

Bistrițenii au avut o tresărire de orgoliu pe final, când experimentatul Marius Curtuiuș a scăpat singur și a trimis pe lângă portar în plasă (2-1). Prea puțin, pentru că în minutele rămase impulsionată și de încurajările din tribune, FC Bihor a conservat avantajul și a obținut primul succes stagional în fața bistrițenilor.

Sâmbătă, 6 mai, FC Bihor va juca din nou pe teren propriu de data aceasta în compania echipei Lotus Băile Felix, meci programat de la ora 18:00.

FC Bihor Oradea – Gloria Bistrița 2-1 (1-0)
A marcat: Loren Ioviță 4 din penalty, Andrei Gheorghiță 76 / Marius Curtuiuș 88
FC Bihor: Ed. Nergheș – C. Jurj, A. Gal (46 D. Stan), R. Farcaș, L. Ioviță, G. Cherman (90 Al. Popa), R. Gunie, T. Serediuc (46 Cl. Petruș), I. Ban, M. Hosu (90+2 Ad. Popa), Sg. Jurj (72 A. Gheorghiță). Antrenori: Florin Farcaș, Dorin Mihuț și Vlad Ghețe.
Gloria: Fl. Bodea – G. Georgescu (59 Ov. Stoianof), Copaci, I. Rus, Fridrich, Țica, Manolache (71 B. Vasile), Adam Abdoul, Al. Stoica (71 C. Davordzie), Gh. Gondiu (59 R. Runcan), Al. Yameogo (79 M. Curtuiuș). Antrenori: Adrian Falub, Dorel Zegrean și Călin Albuț
Arbitri: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) – Ștefan Daniel Lar (Baia Mare), Krisztian Toth (Petrești)
Observatori FRF: Marius Orbonaș (Ilia – Hunedoara) și Ioan Mureșan (Timișoara).

Etapa viitoare (sâmbătă, 6 mai, ora 18:00): FC Bihor Oradea – Lotus Băile Felix, CSM Satu Mare – Gloria Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.