În perioada 4-6 mai, la Arad, va avea loc a III-a ediție a Forumului Economic Internațional

0
119

În perioada 4-6 mai 2023, se va desfășura la Arad a treia ediție a Forumului Economic Internațional cu tema ”Relansarea dezvoltării și cooperării”.

Patronatul Național Român, filiala Arad, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Radio Timișoara, Universitatea Aurel Vlaicu și Centrul Interregional de Advocacy și Diplomație Chișinău, Republica Moldova organizează în perioada 4-6 mai 2023, la Arad, Ediția III-a a Forumului Economic Internațional cu tema Relansarea dezvoltării și cooperării.

       Evenimentul își propune să susțină intensificarea dezvoltării economice și  îmbunătățirea cooperărilor între întreprinderile mici și mijlocii din România, Moldova și țările partenere și urmărim creșterea competitivității acestora prin crearea unei platforme de discuții între reprezentanți ai sectorului IMM-urilor din aceste state.  

          Ediția din 2023 a Forumului Economic Internațional de la Arad va fi complexă, fiind destinată atât antreprenorilor cu experiență, cât și celor aflați la început de drum, în căutarea de strategii eficiente de business. Ea se adresează atât IMM-urilor din regiunea transfrontalieră, cât şi instituţiilor şi organizaţiilor care sprijină activitatea acestora. Forumul își propune să ofere o platformă pentru discutarea problemelor şi perspectivelor  promovării oportunităților de afaceri din România, dar și pentru a crea legături între companii din România și din alte state, în vederea demarării unor proiecte comune.

          Forumul Economic Internațional ”Relansarea dezvoltării și cooperării” pleacă de la observația că nu este ceva mai urgent astăzi decât a asigura normalitatea și eficiența în viața economică, instituțională și culturală în urma pandemiei din perioada 2020-2022 și în contextul tensiunilor internaționale actuale. Această normalitate depinde acum de factori interni, dar și de situația internațională. 

       Suntem după decenii de dezvoltare a societăților din această parte a Europei, inclusiv a României, și de cooperare fructuoasă pe arena internațională. Nu exiată motive pentru a abandona încercările de dezvoltare și cooperare amintite, căci nu s-ar ajunge decât la conflicte și pierderi enorme.

Societățile actuale prezintă în continuare crize. Pandemia din 2020, cu implicațiile ei, a antrenat o „criză sanitară” a cărei înlăturare cere încă timp. Dificultățile majore în alimentarea cu energie a industriei, la costuri rentabile și a locuințelor, la prețuri accesibile, țin de „criza energetică”. Se adaugă o „criză economică” – industrii întregi (turismul, transportul, rețeaua serviciilor pentru public) au fost afectate, s-au dizolvat numeroase firme mici, șomajul crește, dar lipsește forța de muncă în domenii vitale, prețurile au ieșit de sub control, datoria publică sporește. Este nevoie de finanțări sporite ale investițiilor.

 Ducând, însă, la capăt descrierea a ceea ce se petrece, se poate spune că ne aflăm, de asemenea, într-o „criză internațională” și în alte crize. Divergențele în spațiul internațional întrec acum cooperările. 

Forumul  Relansarea dezvoltării și cooperării – prima reuniune consacrată în România ieșirii din crizele amintite și intensificării dezvoltării și cooperării și una dintre primele pe plan internațional – își propune să identifice căi pentru a face față crizelor amintite și pentru a le depăși. La reuniune sunt invitați specialiști în politici publice, tehnologii, industrie și agricultură, finanțe, educație, relații internaționale.

Forumul Economic Internațional de la Arad va avea loc în perioada 4-6 mai 2023. Reuniunea va consta în prezentarea unor analize de către vorbitori (fiecare având la dispoziție 10-15 de minute), urmată de intervenții și dezbateri. Scopul fiecărei jumătăți de zile este formularea de soluții practice pentru depășirea crizelor. 

Dintre partenerii Forumul Economic Internațional de la Arad îi amintim pe Bazar Shop Construct SRL, Activo Construct Vest SRL, Victoria New Production SRL, BAPD SA, Dorvena Wines Pâncota, Medical Service Centrum.

      Forumul Economic Internațional ”Relansarea dezvoltării și cooperării” se va desfășura astfel:

PROGRAM

Joi, 4 mai 2023: Sosirea oaspeților din afara municipiului Arad, cazarea și masa la ora 19

Vineri, 5 mai 2023, Ora 9: Deschiderea reuniunii la sala Unirii, Bd. Revoluției Nr.81.

Deschiderea forumului/Cuvântul organizatorilor: Patronatul Național Român, filiala Arad, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Radio Timișoara, Universitatea Aurel Vlaicu și Centrul Interregional de Advocacy și Diplomație Chișinău, Republica Moldova.

Ciprian Demeter, Președinte Patronatul Național Român, Filiala Arad

Ionel Bulbuc, Vicepreşedinte Consiliul Județean Arad

Ioana Engelhardt, director al Centrului Cultural Județean Arad

Prof.univ.dr. Ramona Lile, rector Universitatea ”Aurel Vlaicu” Arad

Aurelian Teculescu, manager Radio Timișoara

Marcel Măinescu, Prim-vicepreședinte Patronatul Național Român, Filiala Arad

Prof.dr. Antoniu Martin, președinte al Centrului Interregional de Advocacy și Diplomație Chișinău, Republica Moldova – CIAD

Orele 10-13: Crizele economică, sanitară și energetică și oprirea lor 

Speakers: Prof.univ.dr. Andrei Marga, fost ministru al Educației Naționale și fost ministru al Afacerilor Externe

Prof.univ.dr. Cristian Oancea, manager al Spitalului ”Victor Babeș” Timișoara

Ing.dr. Dimitrie Muscă, fermier

Norica Nicolai, fost Secretar de Stat, fost europarlamentar

Prof.univ.dr. Petrișor Peiu, fost Consilier al Primului Ministru

Prof.univ.dr. Adrian Graur, rector emeritus, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava

Florian Constache, Președintele Patronatului Național Român (PNR), fost președinte al Consiliul Economic și Social – CES

Marius Ghilezan, Editorialist, „România liberă”

Dan Constantin, Editorialist și fost redactor șef, „Jurnalul Național”

Mircea Arman, director revista „Tribuna”, Cluj-Napoca

Ovidiu Rădoi, Vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin

Alin Muntean, subprefectul Județului Caraș-Severin

                                   Întrebări, opinii, răspunsuri

Orele 15-17: Crizele economică, sanitară și energetică și oprirea lor

Speakers: Adrian Severin, fost vice-prim ministru și ministru al Reformei, fost ministru al Afacerilor Externe

Prof.univ.dr. Constantin Stoenescu, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București

Conf. univ.dr. Antoanela Naaji, directorul Departamentului de relaţii internaţionale Universitatea ”Vasile Goldiș”, Arad

Prof.univ.dr. George Niculescu, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu

Prof.univ.dr. Gheorghe Bică, prorector Universitatea ”Spiru Haret” București

Prof.univ.dr. Gheorghe Schwartz, scriitor

Dacian Paladi, consilier Primăria Oradea

Ion Spânu, jurnalist Cotidianul 

prof.univ.dr. Sveatoslav Mihalache, ASEM, Republica Moldova

Dott. Roberto Galanti, consul onorific al Republicii Moldova în Italia

Dott. Giovanni Bella, consul onorific al Republicii Cipru în Italia

Dott. Marcello Lala, consul onorific al Republicii Serbia în Italia

                                    Întrebări, opinii, răspunsuri

Orele 17-19: Crizele actuale și soluțiile pentru România

Speakers: Petre Roman, fost Prim-Ministru și fost Ministru al Afacerilor Externe

Adrian Gorun, fost Secretar de Stat, rector emeritus, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu

Prof.univ.dr. Cristian Păun, Academia de Studii Economice din București

Prof.univ.dr. Dumitru Miron, președintele Senatului Academiei de Studii Economice din București

Prof.univ.dr. Ion Popescu, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu

Prof.univ.dr. Gheorghe Piperea, Facultatea de Drept din cadrul Universității București

Denis Railean, președintele Asociației „Perspectiva”, Republica  Moldova

Diana Guba, Pretor sectorul Botanica, Chișinău, Republica Moldova

Vlad Melnic, Pretor sectorul Rîșcani, municipiul Chișinău, Republica Moldova

                                             Întrebări, opinii, răspunsuri

Sâmbătă, 06 mai, orele 9-13: Dezvoltarea în România actuală. Probleme și proiecte; Platformă de cooperare a IMM-urilor

Speakers: Orlando Teodorovici, fost ministru al Finanțelor

Lector univ.dr. Ciprian Demeter, Facultatea de Științe Juridice și Administrative

Drd. Radu Făiniși, asistent de cercetare la Institutul de Cercetare, Dezvoltare și Inovare din cadrul Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu

Mircea Purcaru, Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Arad

Florin Galiș, fondator ”Sufrageria Arădeană”

Lector univ. dr. Dan Manolescu, Președintele Camerei Consultanților Fiscali din România

Sergiu Rența, Președintele Uniunii Teritoriale Cahul a Federației Naționale din Agricultură și Alimentație “Agroindsind”, Republica Moldova

Ovidiu Șiclovan, Director executiv Direcţia Inspecție fiscală Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara

Lector univ.dr. Victor Banța, Secretar General Adjunct, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Senator Călin-Gheorghe Matieș, președintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România

Marinel Henteș, Director al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Arad

Sorin Purtan, șef serviciu control Inspectoratul Teritorial de Muncă, Arad

                                       Întrebări, opinii, răspunsuri

Orele 13-14: Formularea concluziilor și închiderea Forumului Economic Internațional

Participarea este deschisă pentru toți cei interesați de eveniment și de tematica propusă spre a fi dezbătută pe parcursul desfășurării Forumului Economic Internațional ”Relansarea dezvoltării și cooperării”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.