Pensionarii sunt puși în valoare de APP Bihor

0
495

Un alt important pas în dezvoltarea Alianței Pentru Patrie s-a făcut joi seară, la Nojorid, unde membrii APP au fost oaspeții președintelui filialei, Florian Katschka. Aici s-a înființat o organizație de pensionari, care, așa cum s-a dovedit până acum, poate fi un adevărat fundament pentru organizația mamă. „Potențialul pensionarilor este unul foarte mare, ei având înțelepciunea, experiența, răbdarea și bunul simț ca principale calități, atât de necesare unei echipe cu adevărat puternice și stabile” se spune în comunicatul APP Bihor.

Fotografie de la ședința de constituire

Ședința de constituire s-a făcut sub conducerea lui Nicolae Buzilă, președintele organizației de pensionari din APP Bihor. Au fost multe luări de cuvânt, dovedindu-se că pensionarii sunt o categorie bine pregătită politic și ideologic, cu un patriotism evident și cu multă dorință de a face ceva pentru țară. S-a discutat și despre o largă reprezentare a întregii comune Nojorid în cadrul conducerii noii organizații. A fost aleasă președinte Ioana Coman și vicepreședinte Liviu Cicortaș.APP Bihor dovedește o energie deosebită în acoperirea întregului teritoriu al Bihorului, energie ilustrată de activitatea neobosită a Lillei Debelka, președintele filialei. Ea nu precupețește niciun efort, inclusiv financiar, de a face din organizația pe care o conduce cea mai bună din țară.

Participanții la ședință

Doru Sicoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.