PNL și-l dorește pe bihoreanul Marcel Boloș pentru funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării

0
178

Cunoscut ca om al lui Ilie Bolojan, Marcel Boloș este și absolvent de Teologie ortodoxă, la Oradea. Era și profesor universitar doctor la catedra de Finanţe Contabilitate de la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii din Oradea, dar şi director în primăria lui Ilie Bolojan. A ajuns apoi director al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cea mai performantă agenţie regională din ţară ȋn materie de absorbţie a fondurilor europene, cu peste 4 miliarde de euro absorbiţi în ultimii ani. Ultima dată, ar fi trebuit să devină ministru la Ministerul Fondurilor Europene, dar cei de la USR și-au revendicat ei ministerul.

În trecut, Marcel Boloş a mai fost secretar de stat ȋn Ministerul Transporturilor în perioada guvernului tehnocrat al lui Cioloș.

Cariera lui la București i-a fost fracturată până acum chiar de partidul lui Bolojan, PNL, prea slab în negocierile cu USR. Se pare că lucrurile iau, în sfârșit, o turnură pozitivă pentru respectivul.

PNL ar urma să-l nominalizeze pe bihoreanul Ioan Marcel Boloș pentru funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării

Surse din conducerea PNL susțin că Marcel Boloș, fost ministru al Fondurilor Europene și consilier onorific al premierului, ar fi varianta preferată de Nicolae Ciucă, pentru completarea echipei guvernamentale, după demisia lui Florin Roman ca urmare a scandalului legat de studiile sale. 

Pentru portofoliul de la Digitalizare a mai fost vehiculat numele Monicăi Anisie, fost ministru al Educației tot în Cabinetul Orban, în contextul în care Florin Cîțu a declarat, marți, la TVR, că și-ar dori ca o femeie să ocupe portofoliul eliberat de Roman.

Marcel Boloș a fost ministrul Fondurilor Europene în guvernul Ludovic Orban. După alegeri, în urma formării coaliției PNL – USR – UDMR, portofoliul a fost preluat de Cristian Ghinea (USR). El a fost numit în decembrie 2021 în funcția de consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă, urmând a se ocupa de implementarea PNRR.

În urmă cu doar câteva zile, alte două nume erau în cărți pentru a ocupa funcția de ministru al Digitalizării, respectiv deputatul clujeanul Sabin Sărmaș și vicepreședintele PNL Gorj, Iulian Popescu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.