Un pod din Neamț s-a prăbușit, la doar câteva luni după ce a fost reabilitat

0
181

Podul de la Luțca din județul Neamț s-a prăbușit joi la doar jumătate de an după ce a fost redeschis în noiembrie 2021, informează Roman TV. Pe pod, la momentul prăbușirii, se aflau o dubiță și un camion.

  • Purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț, Mariana Pușcașu, a declarat pentru HotNews.ro că la momentul incidentului pe pod se aflau un camion și o autoutilitară. A fost rănit șoferul autoutilitarei – un bărbat de 56 de ani.
  • Primarul comunei, Gheorghe Iacob, a declarat la Digi 24, că podul, lung de 216 metri, fusese redeschis în toamnă, după reabilitare. „Astept să ajung la fața locului, sunt mobilizate acolo toate forțele”, a spus primarul, susținând că înainte de a fi redeschis „s-au făcut nenumărate măsurători”.
  • „Au fost instituite filtre rutiere pentru informarea conducătorilor auto și devierea traficului rutier pe Drumul Național 15 D, Roman – Gâdinți”, au declarat reprezentanții IPJ Neamț pentru Știri Neamț.

În august 2020, podul de la Luțca a intrat în reparații capitale după 30 de ani de exploatare. Valoarea investiției a fost de 8,3 milioane de lei, lucrări executate de Darcons SRL, potrivit Roman TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.