Cererea de pe piaţa muncii în anumite domenii duce la oferte de cursuri de scurtă durată în universitățile din România 

0
116

Cursurile scurte din sistemul universitar sunt soluţia pentru tinerii care vor să obţină rapid o diplomă cu care să îi angajeze. Ideea apare în noua lege a educației ca soluţie pentru criza de specialişti de pe piaţa muncii. Este luată în calcul introducerea studiilor universitare cu durată mai scurtă având în vedere că unul din doi studenți abandonează cursurile, iar 42 % dintre cei care urmează un program de master renunţă ulterior. Astfel ministerul Educației dorește ca facultatea să se facă în doar doi ani şi 60 de credite acumulate. Vor fi obligatorii stagiile de practică, iar universitățile vor asigura locuri de muncă studenților pentru a prinde experiență. Orice universitate poate organiza astfel de programe, în afară de Medicină, Drept şi Arhitectură.

Ingineri, bibliotecari, economişti sau informaticieni sunt câteva dintre domeniile universitare care vor avea şi cursuri de scurta durată. În afară de Medicină, Drept şi Arhitectură, toate facultățile ar putea oferi programe de doi ani pentru anumite specializări rapide.

Mulți angajatori duc lipsă de personal calificat și spun că multe meserii pot fi desprinse după mai puțin de 3-4 ani, cât ține facultatea acum. Diploma studenților care aleg acest program nu va fi echivalentă cu cea a unui student care a parcurs studiile cu program normal. Ea se va afla undeva între studiile postliceale și cele universitare complete. Este important de menționat că studenții care după acești doi ani vor să își continue studiile pot să rămână la facultate. Urmează să se decidă modalitatea clară prin care se poate face această trecere, însă cel mai probabil aceștia vor da un examen de echivalare a cunoștințelor și vor continua alături de colegii lor din anul al treilea.

Cererea de pe piaţa muncii este mare aşa că angajatorii îi aşteaptă cu braţele deschise. Pe de altă parte și viitori studenți spun că ar urma astfel de facultăți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.